The Investigation, Stanislaw Lem

 „Investigația” lui Stanislaw Lem, pe care am primit-o electronic și am citit-o pe kindle, e roman polițist, dacă pretindem că orice carte în care apare un polițist care cercetează o infracțiune este un astfel de roman. Și nu e, dacă dorim ca în poveste să găsim un mobil și răufăcătorul să fie prins la final, iar ceea ce primim este o incursiune prin dilemele ființei umane în încercarea de a se racorda la realitate.

Vegheați de portretul reginei Victoria, cinci bărbați discută, în biroul inspectorului-șef Sheppard, despre cazul misterios al dispariției unor cadavre. Printre morți: un docher, un bețiv, o femeie nebună, un muncitor la o distilerie. Cauza morții: intoxicare cu gaz de iluminat, o boală tropicală, un cancer, un accident de mașină.

Nimic nu pare a-i lega pe morți unul de altul. Dr. Sciss, unul dintre cei cinci, arată că metodele clasice de investigație – colectarea dovezilor și căutarea motivelor – au dat greș, de aceea a apelat la metoda statistică de investigare. El reușise să determine o constantă în relația dintre perioada dintre două incidente și distanța care separă două locuri ale disparițiilor de centru, când e multiplicată cu diferența temperaturilor medii din cele două locuri. Ca și cititorul, unul dintre personaje sesizează absurdul formulei și îl întreabă pe omul de știință dacă un spirit invizibil iese din acel centru și fură cadavrele.

Cei cinci se întreabă cine ar putea fi făptașul. Un psihopat, un necrofil, un om de știință care face experimente?

După ce scena de la Scotland Yard se încheie, în prim-plan se detașează inspectorul Gregory, care întreprinde o călătorie inițiatică prin Londra: străzi, metrou, locuința inspectorului-șef și a lui Sciss, propria sa locuință. Călătoria este punctată de apariția oglinzilor și a surselor de lumină, care scot pe rând din universul întunecat centrele de interes ale detectivului. Gregory merge pe o stradă spre capătul căreia zărește un bărbat misterios, dar pe măsură ce se apropie realizează că se îndreaptă spre un perete de oglinzi și că bărbatul misterios este el însuși. De fapt, ne putem întreba în legătură cu tot ce se întâmplă în roman: este realitate, este reflexia realității, este posibilitate? G. își amintește că a studiat la fizică iluzia optică și recunoaște că în continuare nu știe să spună care este imaginea reală.

Gregory admite la început că nu are abilități speciale ca investigator și că are metode nesistematice. Neinițiatul va parcurge diverse trepte în căutarea lui și va lăsa sedus de o posibilă explicație sau alta.

Așa cum sporturile de lumină, ce apar sub forma felinarelor stradale, a lămpilor, a firelor de lumină ce se strecoară pe sub uși, decupează obiecte și ființe în întuneric, la fel incidentele investigate sunt doar o parte dintr-un întreg invizibil. Acasă la inspectorul-șef, discuția are loc în penumbră. Când gazda aprinde toate luminile, Gregory simte că discuția s-a încheiat.

La scena unei dispariții, G. Este, la un moment dat, orbit de lumină. Concluzia este că, atunci când totul e luminat egal, nu mai vezi, de fapt, nimic. Obiectele par a căpăta viață în lumina slabă a felinarului stradal: G. văzu că propria monedă [pe care o aruncase cerșetorului] îl urmează, rostogolindu-se.

Vizita lui G. la barul Europa îi permite autorului să vorbească despre impresiile false pe care ni le facem despre ceilalți și în care persistăm. Pentru că G. ceruse o dată un whiskey White Horse, barmanul continuă să-i ofere acea băutură ori de câte ori intră în acel bar, dar lui Greogory nu îi place, de fapt, whiskey-ul.

Un alt personaj important, un adversar al lui Gregory, „specialist în probleme individuale”, este Sciss, cercetătorul care se încrede complet în știință: „Pe baza mediei determinate pornind de la vârstele părinților, am calculat că mai am de trăit 35 de ani. Am uitat să iau în considerare efectul muncii intelectuale intense asupra circulației. Se pare că de fapt am mult mai puțin timp.”

Concluzia sa este că nicio infracțiune nu a fost, de fapt, comisă. El constată că regiunea cu rata cea mai mică a morților de cancer din Anglia corespunde cu aria în care au dispărut corpurile și crede că virusul cancerului aduce haos în organismul uman care înseamnă ordine, apoi luptă împotriva haosului și descompunerii prin încercarea de a restaura viața.

Formula lui Sciss și această explicație a dispariției corpurilor prin intervenția unui virus m-a făcut să mă gândesc la ecuațiile care forțează fenomenele să intre în ele, să li se supună. Și care, la un moment dat, sunt deconspirate ca modele nefuncționale.

O altă explicație posibilă a disparițiilor este un prim contact cu o lume extraterestră, care colectează informație despre specia umană.

Inspectorul-șef îl întreabă pe G.: De ce nu admiți că explicarea faptelor ar putea să nu implice un răufăctor?! Iar G. îi răspunde: „pentru că singura alternativă e un miracol”.

Spre final, G. trece de partea lui Sciss și spune: „Singurul lucru care există cu adevărat este statistica. Persoana inteligentă este persoana statistică. [...] Cunoașterea noastră este delimitată de statistică – nimic nu există, doar șansa oarbă, eterna intervenție a tiparelor întâmplătoare.”

Accidentul în care este implicat un camion, distrus, odată cu cel care îl conduce, de un tren, aruncă în joc o posibilă explicație a incidentelor. Camionagiul paranoic, halucinând, afectat de condus noaptea prin ceață, ar fi putut să fie autorul furtului cadavrelor, de care s-ar fi debarasat imediat ce ar fi revenit la realitate. Chiar formula lui Sciss se potrivește. Dar posibilul infractor nu poate fi interogat. Evenimentele care nu se potrivesc în formulă sunt alungate din discuție de către inspectorul-șef, ecuația trebuie să rămână valabilă, ordinea trebuie să fie reinstaurată.

Pe lângă fascinanta discuție despre adevăr, realitate, limitele minții umane, romanul mi-a mai plăcut pentru că are umor și poezie.

Umor negru: Gregory observă forma angulară neplăcută a feței legistului și se gândește că acesta și-a ales bine profesia, în care e comparat cu cadavrele.

„Operația a fost un succes, au spus doctorii, dar pacientul n-a supraviețuit.” – nu știu dacă Lem a spus-o prima oară sau dacă e o glumă inevitabilă.

Poezie: clădirea unde locuiește Gregory are camerele atât de înalte încât „păreau a fi fost proiectate pentru o ființă zburătoare”.

Inspectorul-șef: „Poate chiar Dumnezeu există din când în când.”, completat de Gregory: „Poate chiar noi existăm doar din când în când, uneori aproape dispărând, dizolvându-ne...”

Singura femeie care apare în roman: gazda lui Gregory, taciturna doamnă Fenshawe, urmată mereu de două pisici negre.