Am terminat aseară de citit o povestire din London Noir. Am savurat-o, deși nu e genul clasic de narațiune polițistă, în care anchetatorul urmărește diverse piste pentru ca în final să descopere criminalul, gen care mie îmi place cel mai mult. În „Reconstruction” de Liza Cody, uciderea unei adolescente este prezentată inedit, prin vocea colegei care va juca rolul victimei la reconstituire. Nevoită să îmbrace haine care nu sunt pe gustul ei, similare celor ale victimei, adolescenta, care nu este numită, este încântată la început de faptul că se află în lumina reflectoarelor, fie și cu prețul vieții colegei de care nu era foarte apropiată, dar pe care se preface că o regretă, pentru a da bine în ochii celorlalți. Reconstituirea e un prilej de a pătrunde în mintea acestei fete din clasa a de mijloc, de a vorbi despre relațiile cu mama, cu prietena ei cea mai bună, dar și despre visele și dorințele care o bântuie.
Dacă la început distanța dintre victimă și cea care îi joacă rolul este foarte mare, pe măsură ce fata trece prin locurile în care a intrat victima, iar reconstituirea se îndreaptă spre final, căile celor două par a se apropia, pentru că Josie devine încetul cu încetul Josie Farraday.
Mi-a plăcut mult stilul Lizei Cody, frust și expresiv. De exemplu : „Hainele altor fete miros a alte fete”. Sau: „Dacă Josie ar fi fost mai drăguță, mi-ar fi părut mai rău pentru ea”.
„Ce înseamnă atac sexual? Adică ce înseamnă cu adevărat?” Vocea naivă a adolescentei care mărturisește că știe ce înseamnă atac și ce înseamnă sex, dar nu înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat.
Gândurile protagonistei sunt presărate cu replici pe care i le oferise Caro, prietenă și rivală, în urmă cu ceva timp în urmă, dezbătuseră incidentul. Ele aflaseră că Josie intrase să cumpere chipsuri cu gust de șuncă afumată. Caro, mai matură, îi spune că ea nu crede că agresorii sexuali au bani, și nici că ar dori să mănânce chipsuri înainte de atac.
Adolescentei, frumosul prezentator tv care i-a pus câteva întrebări banale înainte de a începe reconstituirea îi furnizează trăsături pentru portretul-robot al presupusului atacator. Apoi, un băiat cu care ieșise la o întâlnire și care îi strânsese dureros degetele devine și el parte din portret. Concluzia este că atacatorul poate fi, de fapt, oricine.
Liza Cody nu prea este tradusă la noi. Am descoperit o singură carte – „Fete rele, fete bune”. A scris 13 romane și mai multe povestiri. Și s-a ocupat de inserții de păr și colorat statuile de ceară de la Madame Tussaud.
Editorul cărții London Noir, cumpărată tot de la anticariat, este Maxim Jakubowski, care deschisese în Londra primul magazin dedicat cărților polițiste și mistery, MurderOne bookshop. Magazinul s-a închis în 2009, victimă a internetului, a zis Jakubowski.
Acum mă întorc la Investigația lui Stanislaw Lem, despre care voi scrie curând.
Comentarii
Trimiteți un comentariu