Miercuri pe rabin l-a prins ploaia, Harry Kemelman

 

M-am întrebat la un moment dat dacă există cărți polițiste scrise de autori arabi, pentru că nu îmi picase nicio astfel de carte în mână. Între timp, am cercetat subiectul și voi povesti într-o postare viitoare ce am descoperit.

Recent, am găsit la anticariat „Miercuri pe rabin l-a prins ploaia” de Harry Kemelman, un autor de care nu am auzit până acum. Cartea a ieșit la noi la Editura Hasefer, București, în 2003, dar ediția originală datează din 1976. M-am gândit la Chesterton și la abatele Brown când am văzut-o.

Am căutat date despre autor și am aflat că mai sunt traduse și „Sâmbătă rabinul a postit” și „Vineri rabinul a dormit mai mult”. Kemelman a mai scris și „Sunday, the Rabbi Stay Home”, „Monday, the Rabbi Took Off”, „Tuesday, the Rabbi Saw Red”, „Thursday, the Rabbi Walked Out”, iar când a rămas fără zile ale săptămânii, a continuat cu „Someday the Rabbi Will Leave”, „One Fine Day the Rabbi Bought a Cross”, „The Day the Rabbi Resigned”, „The Day the Rabbi Left Town”. Mi-ar fi plăcut ca virgula din titlul original să se păstreze și în traducere, iar aceasta nu este singura problemă de ortografie a cărții.

În primele o sută și ceva de pagini, este prezentată o comunitate evreiască din Barnard`s Crossing, un mic oraș aflat în apropiere de Boston, în care o moarte suspectă intervine ca un eveniment printre altele.

În centrul întâmplărilor se află drogheria Town-Line Drugs, un magazin universal unde se vând și medicamente. Proprietarul, Markus Aptaker, vrea să îi lase afacerea fiului său, dar acesta furase bani din sertarul casei de marcat pentru a-și acoperi o datorie, apoi se certase cu tatăl și fugise de acasă. Banii erau meniți pentru plata unei datorii către tânărul Kestler. Când tatăl lui, bătrânul Kestler, moare, în urma înghițirii unei pilule prescrise de doctorul Cohen și cumpărată de la Town-Line Drugs, rabinul David Small simte că ordinea lumii în care trăia este amenințată și începe să investigheze.

Se întâlnește cu fiul celui mort, singurul personaj în totalitate negativ din roman, discută cu Lanigan, șeful poliției, se ceartă cu Kaplan, președintele consiliului templului pe tema magazinului lui Aptaker, îl vizitează pe Goralski fiul și află detalii despre blocul unde se află Town-Line Drugs, lăsat de Goralski tatăl prin testament templului, care îl vânduse lui Safferstein. Magazinul fusese dorit de Bill Safferstein, dar Aptaker nu dorise să i-l vândă.

Unul dintre fragmentele care mi-au atras atenția este cel în care scriitorul ne oferă acces la gândurile afaceristului profund atașat de magazin: „[...] existau niște hotărâri majore: trebuia el să transfere stelajul pastelor de dinți în vecinătatea rastelului cu periuțele de dinți, în așa fel încât unul să-l poată sugera pe celălalt, ori, dimpotrivă, trebuia să le distanțeze, în așa fel încât clientul, mergând firesc dinspre periuțe către paste, să treacă prin dreptul a numeroase alte articole pe care ar putea fi ispitit să le cumpere?”

În roman, există doi poli de care sunt atrase personajele: unul este reprezentat de către șeful consiliului templului, Kaplan, care ilustrează aripa reformatoare, ce dorește să aducă la zi ritualurile religioase, celălalt, de către rabinul Small, conservator. Acesta respinge ideea realizării unui loc de întâlnire izolat, un refugiu pentru întrunire „pentru că miroase mai degrabă a religie creștină decât a iudaism. Sugerează mânăstirea, face trimitere la schit, te duce cu gândul la turnul de fildeș. Refugiu – cuvântul însuși se asociază cu fuga din fața vieții, cu refuzul vâltorilor lumii. Nu e o stare iudaică. Noi luăm parte.”

Tot Small explică: „Prezidentului i se atribuie rolul de director executiv al comunității, pe când rabinul călăuzește viața ei religioasă. În mod obișnuit, noi ne situăm de cele două părți ale gardului. Ei vor să scurteze serviciul divin, ori să-l aducă la zi, înlocuind o parte din rugăciuni cu poezia modernă; sau vor ca templul să opteze în probleme de politică națională.” Fiecare religie are momentele ei de cumpănă și reformatorii ei.

Partea introductivă, neobișnuit de întinsă pentru un roman polițist în care de obicei crima apare la început, este interesantă pentru că deschide uși spre concepte specific evreiești.

„Era o faptă bună, o mițva. Ajutai o făptură în suferință.” „O mițva nu se face cu speranța răsplății. Dacă o săvârșești cu gândul la recompensă, atunci nu mai este o mițva, ci o tranzacție, o afacere pe care încerci s-o faci cu Atotputernicul.”

„Talmudicul pilpul este pur și simplu capacitatea de a raționa logic, operând cu niște distincții de finețe.”

Priveghiul lui Kestler se desfășoară pe coordonate general umane: „rabinul știa că, înainte de sosirea lui, conversația cursese lesne, ca în orice altă întâmplare socială, eventual cu vreo vorbă de duh ivită ocazional. Auzise într-adevăr râsete în surdină pe când se apropia de ușa ținută întredeschisă [...].”

Este abordată și tema pierderii credinței. Ni se spune, despre doctorul Cohen: „Acum, tot ce mai simțea era un fel de jenă că el, un medic, un om de știință, pentru a se afla în legătură cu Atotputernicul trebuise să vină aici, în inima pădurii, ca să – să ce? Să pretindă, în folos personal, o suspendare a legii universale ce unește cauzele și efectele?” Scriitorul, un foarte fin psiholog, ni-l arată apoi pe Cohen începând să creadă în puterea rugăciunii atunci când se descoperă că nu a avut nicio vină în moartea lui Kestler.

Mai mult decât detectiv, rabinul e un om care vrea să își ajute semenii. În ancheta sa se intersectează cu Lanigan. Acesta îl suspectează pe fiul lui Aptaker că i-a trimis lui Kestler intenționat pilulele nepotrivite, dar și pe Ross McLane, angajatul lui Aptaker, pe care mortul îl deposedase de magazin. O mulțime de fire leagă personajele între ele, dar scriitorul le urmărește cu talent, fără să se încurce între ele.

Există și o poveste de dragoste, între Arnold, fiul lui Aptaker, și Lea, fiica lui Kaplan. Arnold „în numeroase ocazii când își adusese aminte de ea, de-a lungul săptămânii ce urmase, era simțământul că poate fi, față de dânsa, pe de-a întregul onest, neprefăcut.”

Deznodământul neașteptat este deliciul final al cărții. Nu aș vrea să îl dezvălui, poate cineva vrea să citească acest roman.