Enigmă pe autostradă, George Timcu

 Acum câteva zile, în apropierea stației de la Academia Militară, doi bărbați împingeau o mașină. Avea un număr cu UFO și era o Dacie 1300. Acțiunea cărții polițiste pe care tocmai am terminat-o de citit („Enigmă pe autostradă”, nr. 34, Editura Junimea, 1980), se desfășoară într-o vreme în care în România nu existau mașini autohtone.

Îmi place să merg prin anticariate și să caut cărți polițiste vechi, românești sau străine, pentru că mă interesează cum se raportau autorii la locurile și vremurile pe care le trăiau și cum percep eu azi acele locuri și acele vremuri.
„Enigmă pe autostradă” debutează cu o șosea pe care se întinde o pată ce ar fi putut fi de sânge, care, imediat după ce este observată, este spălată de o ploaie torențială. Excelent început! Milițienii nu aveau aproape niciun indiciu de la care să pornească. Întotdeauna când citesc un roman polițist, o fac lent și îmi ofer răgazuri de a-mi imagina cum va continua ancheta. De data aceasta, nu am ghicit. Mi s-a părut amuzant că, dacă nu ar fi apărut niște străini – nemți într-un Mercedes, care au decis să meargă la miliție, incidentul ar fi trecut neobservat.
Investigația duce la o rețea de speculanți, care vindeau țigări, aur etc. Unii dintre ei locuiesc în cartiere aflate încă la periferie, câte zece într-o cameră, alții în centrul Bucureștiului, în apartamente luxoase. Milițienii petrec în grădini de vară și beau țuică alături de suspecți.
Mai am un obicei: număr personajele masculine și personajele feminine. În foarte multe cărți și filme am observat că există un echilibru. Aici, apar două femei, o doctoriță și o prostituată, aflate ca intelect, comportament, morală în puncte diametral opuse. Altfel, e o lume a bărbaților.
Pe străzile României de atunci treceau mașini străine, Mercedes, Pobeda și Warszawa. Acțiunea se petrece imediat după finalul războiul, într-o perioadă de sărăcie lucie. Nimic nu înspăimântă, nu incită, nu amuză la doză maximă. O tristețe viscerală învăluie oamenii și întâmplările.
Cartea are 248 de pagini, e de format mic. Am fost curioasă cine este autorul, George Timcu. Găsesc pe internet că a fost prozator, poet, eseist şi cronicar dramatic, fost redactor şef la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. În Revista Română de Sociologie”, nr. 1–2, 2009, i-au fost dedicate câteva articole.
S-a născut la Cernăuţi, în anul în care a început cel de-al Doilea Război Mondial. Ajunge apoi în Brad, judeţul Hunedoara. A urmat Facultatea de Limbi Clasice şi Orientale a UniversităţiiBucureşti, secţia de limbă şi literatură chineză. A publicat eseuri, cronici, recenzii, versuri și romane poliţiste.
Acum am revenit la „London Noir”, o culegere de povestiri polițiste editată de Maxim Jkubowski, care este proprietarul London`s Murder One bookshop.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Parfumul Doamnei în negru, Gaston Leroux

  Într-una dintre perioadele în care n-am avut job, am împrumutat de la Institutul Francez niște volume groase, cu foaie subțire și scris mărunt, în care erau adunate romanele lui Gaston Leroux, pe care le-am citit cu plăcere. De curând am găsit la un anticariat „Parfumul Doamnei în negru”, apărută în 1984 la Editura Dacia, în colecția Scorpion, în traducerea Rodicăi Chiriacescu și a Adrianei Sofian. Și am recitit cu plăcere, găsindu-mi afinități cu Leroux, ziarist până să înceapă să scrie romane polițiste, și cu personajul Rouletabille, ziaristul-detectiv pasionat de matematică. „Parfumul Doamnei în negru” continuă povestea din „Misterul camerei galbene”. Evenimentele sunt narate din perspectiva martorului la evenimente, la persoana întâ, Sainclair, prietenul lui Rouletabille. Personajele sunt Darzac și soția sa, Mathilde, Doamna în negru, mama lui Rouletabille pe care îl credea mort. În carte are loc reîntâlnirea și recunoașterea. Ea este fiica omului de știință Stangerson ...
Citiți mai multe

Reconstruction, Liza Cody

  Am terminat aseară de citit o povestire din London Noir. Am savurat-o, deși nu e genul clasic de narațiune polițistă, în care anchetatorul urmărește diverse piste pentru ca în final să descopere criminalul, gen care mie îmi place cel mai mult. În „Reconstruction” de Liza Cody, uciderea unei adolescente este prezentată inedit, prin vocea colegei care va juca rolul victimei la reconstituire. Nevoită să îmbrace haine care nu sunt pe gustul ei, similare celor ale victimei, adolescenta, care nu este numită, este încântată la început de faptul că se află în lumina reflectoarelor, fie și cu prețul vieții colegei de care nu era foarte apropiată, dar pe care se preface că o regretă, pentru a da bine în ochii celorlalți. Reconstituirea e un prilej de a pătrunde în mintea acestei fete din clasa a de mijloc, de a vorbi despre relațiile cu mama, cu prietena ei cea mai bună, dar și despre visele și dorințele care o bântuie. Dacă la început distanța dintre victimă și cea care îi joacă rolul est...
Citiți mai multe

Miercuri pe rabin l-a prins ploaia, Harry Kemelman

  M-am întrebat la un moment dat dacă există cărți polițiste scrise de autori arabi, pentru că nu îmi picase nicio astfel de carte în mână. Între timp, am cercetat subiectul și voi povesti într-o postare viitoare ce am descoperit. Recent, am găsit la anticariat „Miercuri pe rabin l-a prins ploaia” de Harry Kemelman, un autor de care nu am auzit până acum. Cartea a ieșit la noi la Editura Hasefer, București, în 2003, dar ediția originală datează din 1976. M-am gândit la Chesterton și la abatele Brown când am văzut-o. Am căutat date despre autor și am aflat că mai sunt traduse și „Sâmbătă rabinul a postit” și „Vineri rabinul a dormit mai mult”. Kemelman a mai scris și „Sunday, the Rabbi Stay Home”, „Monday, the Rabbi Took Off”, „Tuesday, the Rabbi Saw Red”, „Thursday, the Rabbi Walked Out”, iar când a rămas fără zile ale săptămânii, a continuat cu „Someday the Rabbi Will Leave”, „One Fine Day the Rabbi Bought a Cross”, „The Day the Rabbi Resigned”, „The Day the Rabbi Left Town”. ...
Citiți mai multe